Un copil care vizitează în prezent un muzeu de istorie naturală ştie ce este o fosilă - o rămăşiţă a unui organism din trecut conservată în diferite feluri în rocile sedimentare ale pământului. Însă recunoaşterea corectă a fosilelor nu s-a manifestat dintotdeauna, nici măcar în rândul oamenilor de ştiinţă.
De-a lungul Evului Mediu şi până târziu după Renaştere, nimeni, om de rând sau erudit, nu a ştiut ce reprezintă oasele şi rocile scobite sub forma unor schelete, descoperite frecvent în Europa şi Asia. În plus, ideea dispariţiei unei specii - un fapt indiscutabil în prezent - era aberantă şi condamnată drept erezie, deoarece contrazicea axioma religioasă potrivit căreia toate fiinţele create de Dumnezeu vor supravieţui până în Ziua Judecăţii de Apoi. Până recent, atât oamenii de ştiinţă, cât şi clericii îşi imaginau un singur sfârşit suprem, fără extincţii intermitente.

